star

Universe's Guidance

star

GANDURI

Gândirea este limbajul minții. Mintea conștientă este neliniștită, are în permanență ceva de făcut, gândurile circulă cu viteze uimitoare, vin, pleacă și revin în orice moment al zilei. Folosește-te de mintea ta conștientă. Învăț-o să gândească la ce îți face plăcere, la ce îți dorești. Creează gânduri plăcute iar pe cele neplăcute, anulează-le, ca și cum ai apăsa butonul de ștergere de pe tasta unui computer. Vei vedea că va deveni din ce în ce mai ușor să faci acest lucru, iar mintea ta subconștientă va înțelege că nu e nevoie să mai depoziteze și să ascundă gânduri și senzații neplăcute pentru a te proteja.

Gândește, gândește, gândește! Gândurile tale sunt impulsuri electrice transmise atât în Univers cât și în corp. Gândurile determină starea fizică a corpului și a mediului tău înconjurător. Gândește la ceea ce vrei, fără a te gândi la ceea ce nu vrei. Gândește la scopul final fără să te gândești cum ajungi acolo. Dacă ți se pare că ești copleșit de prea multe gânduri, începe să le iei pe rând, selectează câte unul și urmărește-l curios până unde merge. Râzi de gândurile tale, distrează-te cu ele, vorbește cu ele și vei vedea cât de amuzant este să te întrebi și să observi până unde poate ajunge un gând.

Gândul păstrează atenția focusată pe obiectiv și degajă energia necesară atingerii scopului tău. Gândul reprezintă o acțiune în sine, este ceea ce faci tu pentru îndeplinirea obiectivului propus. Nu ai nevoie să te gândești la ce ai de făcut pentru a ajunge unde dorești. Gândul este autovehiculul care te duce din punctul A in punctul B, tu doar conduci.

Gândurile tale sunt cele care creează situații și evenimente, obții ceea ce gândești în marea parte a timpului, bun sau rău deopotrivă. Legea atracției funcționează. Fiecare gând devine o amprentă energetică, o semnătură, o frecvență care atrage frecvențe asemănătoare și tipare energetice care te țin în aceeași stare sau situație neplăcută, pentru că asta este ceea ce ai cerut de fapt, fără să-ți dai seama.

Selectează-ți gândurile prin filtrul emoțional. Este foarte important să înveți să gândești coerent. Dacă un gând îți creează o stare neplăcută, este un semn că el trebuie schimbat sau anulat. Ceea ce simți când te gândești la un lucru este cel mai bun reper personal. Nu ai nevoie de nimeni care să-ți spună că gândești corect. Pentru că tu simți și știi când gândurile tale îți sunt sau nu benefice, în funcție de senzațiile propriului corp. Așadar, observă ceea ce simți și vei înțelege care dintre gândurile tale au creat această stare.

Gândurile creează amintiri iar amintirile rămân stocate în minte în funcție de amprenta lor emoțională. Retrăirea unei emoții similare poate deștepta acea amintire care va reveni în gând, va genera alte asemenea gânduri care vor amplifica o stare simțită anterior. Așa devii prizonierul trecutului și uiți să trăiești în prezent. Într-un astfel de moment, este important pentru tine sa te aduci în prezent, unde poți să te detașezi și să evaluezi corect orice situații.

În cazul în care întâmpini orice problemă sau ai nevoie de asistență, suntem pregătiți să îți oferim sprijinul necesar.

netopia logo

Link-uri utile

Copyright @ 2025 The server of the universe

netopia logo

netopia logo